Rezultatele preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 arată o distribuție clară a voturilor pe regiuni. Blocul Patriotic domină nordul Republicii Moldova și regiuni precum UTA Găgăuzia sau Taraclia, în timp ce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se impune în centrul și sudul țării.
În nord, Blocul Patriotic a obținut majorități clare: 52,22% la Ocnița, 48,48% la Briceni, 48,12% la Dondușeni și 42,51% la Edineț. Rezultate spectaculoase s-au înregistrat la Taraclia, unde Blocul Patriotic a acumulat 79,51% din voturi, și în UTA Găgăuzia, unde a fost susținut de 82,35% dintre alegători.
În schimb, PAS a câștigat detașat în raioanele centrale și sudice. Partidul a obținut 65,57% la Ialoveni, 63,12% la Strășeni, 59,36% la Călărași, 58,02% la Hîncești și 57,56% la Nisporeni. În capitală, Chișinău, PAS a obținut 52,68% din voturi, dublu față de Blocul Patriotic (21,26%).
În alte raioane, PAS a înregistrat scoruri consistente: 56,93% la Telenești, 58,62% la Criuleni, 51,05% la Cimișlia și 52,81% la Cantemir. În Cahul, PAS a acumulat 44,35% din sufragii, depășind Blocul Patriotic (28,30%).
Aceste rezultate conturează o hartă electorală fragmentată, în care Blocul Patriotic rămâne puternic în nord și în zonele cu minorități etnice, în timp ce PAS deține supremația în centrul și sudul Republicii Moldova.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

