13°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Vezi că poți! O profesoară de educație fizică din Fălești și-a transformat grădina într-o afacere. Iată povestea. 

Cu doar un an în urmă, profesoară de educație fizică, Mariana Ursachi este astăzi agricultoare. Se mândrește cu produsele ei bio și își dezvoltă propria afacere la Fălești.

„Eu am lucrat în sistemul de educație și, la un moment dat, mi-am spus că îmi doresc să fac agricultură”, povestește Mariana. Tânăra spune că simțea că în sufletul ei a încolțit o semincioara, care abia așteaptă să dea roade.

Dezvoltă o afacere, în care, de multe ori, dictează natura, are pierderi financiare și de recoltă, dar niciodată nu s-a gândit să renunțe, pentru că simte că are o legătură aparte cu pământul.

Ca să poată crește, a urmat cursuri de antreprenoriat, a oferit locuri de muncă și, mai nou, ajută oamenii din sat să-și vândă marfa, la târgurile din capitală.

Mariana Ursachi, una dintre eroii campaniei „Vezi că poți”, îi îndeamnă pe tinerii de la noi să-și urmeze visul, să caute oportunități de a învăța, așa cum a făcut ea, să aplice la programe de finanțare și să muncească mult, pentru ca într-o zi să-și trăiască viața așa cum au visat. 

Campania de comunicare „Vezi că poți!” este realizată de organizația nonguvernamentală Te Vezi, cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 12°C
Umiditate 60%
Vânt 18 km/h N
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
13°C
0%
Mie
12°C
0%
Joi
12°C
34%
Vin
13°C
0%
Sâm
13°C
0%