Un lider al blocului „Pobeda” din Bălți a fost reținut de oamenii legii

Citește și:

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) au reținut un bărbat de 56 de ani din Chișinău, președinte al oficiului teritorial Bălți al așa-numitului Bloc “Pobeda”. Reținerea s-a produs în cadrul unei anchete complexe privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălarea banilor.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, dosarul are legături directe cu activitatea unor persoane apropiate organizației criminale „Șor”. În luna septembrie, ofițerii de investigație au efectuat 46 de percheziții în mai multe localități din țară, în dosare ce vizează același grup.

Ancheta relevă că un grup de persoane cu roluri bine determinate ar fi acționat în interesul organizației, având ca scop influențarea alegătorilor în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Pentru atingerea acestui scop, ar fi fost folosite sume de bani provenite din surse suspecte, inclusiv din afara țării.

- Advertisement -

În momentul perchezițiilor, bărbatul nu se afla la domiciliu. Ulterior, ofițerii au stabilit că acesta s-ar fi refugiat în regiunea transnistreană, de unde coordona activitatea grupului criminal. După mai multe săptămâni de monitorizare, suspectul a fost localizat și reținut.

În prezent, el este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și a grupurilor de inițiativă, corupere electorală și spălare de bani. Infracțiunile se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, amendă cuprinsă între 92 500 și 117 500 de lei, precum și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități pe o perioadă de 5–10 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...

Top 5 sfaturi pentru plajă: cum să obții un bronz perfect și o protecție maximă

O escapadă la mare sau o zi relaxantă la piscină reprezintă modul ideal de a te reîncărca cu energie și de a te bucura de soare. Totuși, expunerea la razele ultraviolete fără o pregătire corespunzătoare poate transforma rapid o vacanță de vis într-un coșmar plin de arsuri solare și disconfort. Pentru a te bucura din plin de vară și pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă, este important să urmezi câteva reguli simple, dar stricte. Iată cele mai bune cinci sfaturi pentru plajă de care trebuie să ții cont de fiecare dată când îți pregătești geanta de vacanță.
  sursa: cursbnm.md