11°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Locatarii blocului afectat de explozia din Florești încearcă să-și refacă locuințele. Primăria evaluează pagubele

La două zile după deflagrația din orașul Florești, locuitorii blocului de pe strada Mihai Viteazul încearcă să-și revină din șoc și să-și reconstruiască casele distruse. În urma exploziei, un bărbat și-a pierdut viața, iar o adolescentă de 17 ani se află în continuare internată în Spitalul Raional Florești.

ELENA BÎNZARI, locuitoarea blocului afectat: „Eram la aragaz, spălam aragazul, iar bărbatul stătea pe pat și mânca, de frică a pus mâncarea în frigider și iaca am rămas, draperiile erau afară, partea cealaltă la fel așa, nici nu am avut timp să ne stresăm, a fost pe neașteptate. Am mers la cunoștințe, la „tabacika”. – Nu locuiți aici? Acum nu, venim ziua și ne uităm, poate mai trebuie ceva, pentru că am comandat ferestrele, dar nu vor să pornească gazul până ce nu sunt ferestrele, dar și uși ne-am uitat că să luăm.”

Valentina Trinchineț, mamă a patru copii, locuiește temporar în căminul oferit de primărie, după ce locuința familiei a fost grav afectată.

VALENTINA TRINCHINEȚ, locuitoarea blocului afectat: „Până când evaluează, au luat cartea de imobil, pașapoartele, nu știu ce va fi, până când asta ce este, toate 6 uși sunt deteriorate complet, vedeți și dumneavoastră ce este în casă, asta încă s-a mai strâns. Au dat astăzi gazul, au dat lumină, noi suntem bucuroși măcar ceva și se lucrează am vorbit cu un meșter care să ne facă acoperișul și apoi să facem primul dormitorul fetei, apoi dormitorul la copil.”

Potrivit viceprimarului orașului Florești, primăria a convocat mai multe ședințe pentru a gestiona situația și a ajuta familiile afectate.

ION MUNTEANU, viceprimarul orașului Florești: „S-au luat careva decizii de a ajuta persoanele date, prima a fost evacuarea a celor 10 familii care au avut cel mai mult de suferit în urma exploziei, din 10 familii, doar două s-au adresat că nu au unde să se cazeze. Am găsit un loc de cazare și anume la căminul de la Liceul Teoretic „Anton Cehov” din orașul Florești. Astăzi de dimineață a fost constituită comisia de evaluare a pagubelor, iar din posibilitățile pe care le are primăria din fondul de rezervă, o să ajutăm persoanele pentru lichidarea și înlăturarea pericolului.”

Potrivit administrației Spitalului Raional Florești, în instituția medicală mai rămâne sub monitorizare adolescenta de 17 ani

LUDMILA CAPCELEA, directoarea Spitalului Raional Florești: „În urma deflagrației au fost internate în instituție două persoane, ambele fiind la momentul internării în stare de gravitate medie, proprietarul apartamentului unde a avut loc deflagrația, cu părere de rău, brusc s-a agravat starea în noaptea precedentă și cu părere de rău a decedat. Minora din apartamentul alăturat se află relativ satisfăcătoare cu dinamică pozitivă a tratamentului.”

Amintim că, în dimineața zilei de 25 octombrie, într-un bloc de locuit din orașul Florești s-a produs o deflagrație din cauza unui cazan instalat necorespunzător, în urma căruia 10 apartamente au fost distruse.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer senin Simte ca 10°C
Umiditate 61%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
18°C
0%
Mar
18°C
0%