9°C
Cer senin
Top știri

Doi bărbați, dintre care un fost polițist, condamnați la 8 ani de închisoare pentru șantaj și uzurpare de calități oficiale

Doi bărbați, cu vârste de 27 și 30 de ani, au fost condamnați la câte 8 ani de închisoare și amendați cu 100.000 de lei fiecare, după ce au fost găsiți vinovați de șantaj și uzurpare de calități oficiale. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Chișinău, în urma unei investigații desfășurate de Procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit materialelor anchetei, unul dintre inculpați activa la acel moment ca subofițer superior de sector în cadrul Inspectoratului General al Poliției. Cei doi au pus la cale un plan prin care să obțină bani de la persoane care practicau prostituția, pretinzând că sunt polițiști aflați în misiune.

Subofițerul a identificat un anunț pe platforma 999.md, iar împreună cu complicele său a contactat un intermediar care facilita servicii sexuale contra cost. Sub pretextul unei întâlniri, cei doi s-au deplasat la un apartament din Chișinău, unde s-au prezentat drept ofițeri de poliție.

Folosindu-se de o legitimație falsă – o emblemă lipită pe husa telefonului mobil – subofițerul a efectuat o „percheziție”, a confiscat telefoanele și actele persoanelor prezente, amenințându-le cu gaz lacrimogen și cătușe.

Ulterior, cei doi au obligat femeile să urce într-un automobil, unde au continuat amenințările. Ei le-au cerut acestora 20.000 de lei în schimbul tăcerii și al nerăspândirii informațiilor compromițătoare. Suma a fost predată ulterior într-un apartament din capitală, iar inculpații au părăsit locul.

În fața magistraților, ambii inculpați au negat acuzațiile. Fostul subofițer a declarat că ar fi mers la întâlnire „din curiozitate” și că nu s-a prezentat ca polițist, deși purta pantaloni de uniformă. Complicele său a afirmat că nu a avut intenția de a comite vreo faptă ilegală.

Judecătorii nu au dat crezare acestor declarații, dispunând pedeapsa cu închisoarea și amenzile maxime prevăzute de lege.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, cei doi bărbați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 85%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1033 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%