26°C
Cer senin
Top știri

Voronin, despre „Premiul Lenin” pe care i l-au conferit comuniștii din Rusia: „Este sensul vieții mele”

Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, spune că „Premiul Lenin”, care i-a fost conferit de comuniștii din Rusia, are „o importanță deosebită” pentru el. Liderul PCRM a menționat că, de-a lungul timpului, și-a desfășurat activitatea politică sub stindardul ideologiei comuniste și a lui Vladimir Lenin și acesta este „sensul vieții sale”. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 13 noiembrie, potrivit newsmaker.md.

Are o importanță extraordinară, deosebită acest premiu. Am 60 de ani de când sunt în rândurile partidului și în rândurile comuniștilor. Am format aici, din nou, organizația republicană a Partidului Comuniștilor, de patru ori am învins în alegerile parlamentare, de două ori președintele republicii – și toate acestea sub drapelul comunist, sub numele lui Lenin. Pentru mine asta este sensul vieții mele”, a declarat Vladimir Voronin.

Amintim că Vladimir Voronin a devenit laureat al „Premiului Lenin” al Partidului Comunist din Federația Rusă. Decizia de acordare a distincției a fost luată de prezidiul Comitetului Central al formațiunii pe 10 noiembrie.

Premiul a mai fost acordat directorului general al Uzinei Kirov, Serghei Serebriakov, agenției de presă de stat chineze „Xinhua”, artistului poporului al URSS, Vladislav Cernușenko, și liderului Coreei de Nord, Kim Jong Un.

Partidul Comunist a înființat „Premiul Lenin” în anul 2017. Acesta este acordat „pentru o contribuție deosebită în activitatea social semnificativă, care contribuie la afirmarea valorilor socialismului, a principiilor dreptății și umanismului, pentru realizări în practica avansată de producție și socială, precum și în activitatea științifică, de cercetare și culturală”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 25°C
Umiditate 46%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
29°C
0%
Mar
35°C
0%
Mie
37°C
0%
Joi
39°C
0%
Vin
38°C
0%