Patru tineri din Chișinău, reținuți pentru o escrocherie de 500.000 de dolari cu vânzări fictive de autovehicule către persoane din SUA

Citește și:

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu procurorii PCCOCS și mascații de la BPDS „Fulger”, au reținut patru tineri cu vârste între 20 și 25 de ani, bănuiți de implicare într-o schemă de escrocherie ce viza cetățeni din Statele Unite ale Americii. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 500.000 de dolari.

Suspecții, toți specialiști în domeniul IT și locuitori ai municipiului Chișinău, ar fi creat prin clonare mai multe pagini web care prezentau în mod fals spre vânzare autovehicule și utilaje RETRO – de la autoturisme și camioane, la tractoare și tehnică agricolă.

Prin publicitate online direcționată, potențialii cumpărători erau redirecționați către centre de apel controlate de grup, unde tinerii se prezentau drept „reprezentanți de vânzări” sau „agenți autorizați”.

- Advertisement -

Aceștia îi convingeau pe clienți să achite plăți în avans, în baza unor facturi falsificate, ce conțineau date fictive despre produse, transport sau garanții. Sumele erau transferate în conturi ale unor firme-paravan, controlate de fapt de membrii grupului infracțional.

În doar trei luni, prejudiciul total ar fi ajuns la aproximativ 10 milioane de lei.

Printre cei reținuți se numără organizatorul executiv al schemei, persoana sa de încredere și operatorii care purtau discuțiile cu victimele. Aceștia colaborează cu autoritățile pentru identificarea altor persoane implicate în rețea.

Procurorii PCCOCS au prezentat învinuirile și au solicitat instanței aplicarea arestului preventiv pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md