Maia Sandu efectuează o vizită oficială în Republica Cipru

Citește și:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua vineri, 12 decembrie, o vizită oficială în Republica Cipru, statul care va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026. Vizita șefei statului are loc în contextul intensificării dialogului diplomatic privind avansarea procesului de integrare europeană.

Potrivit Președinției, Maia Sandu va fi primită de Președintele Nikos Christodoulides, cu care va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova și pașii următori în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În cadrul vizitei, Președinta va avea și o întrevedere cu Annita Demetriou, Președinta Camerei Reprezentanților din Cipru.

Discuțiile vor viza atât etapele tehnice și politice ale negocierilor de aderare, cât și consolidarea sprijinului Ciprului pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Totodată, vor fi abordate oportunități de extindere a cooperării bilaterale, în domenii precum economie, securitate, educație și schimburi instituționale.

- Advertisement -

Vizita are loc într-un moment în care Republica Moldova își intensifică eforturile diplomatice pentru aprofundarea relațiilor cu statele membre ale UE și consolidarea poziției sale în procesul de extindere europeană.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tânăr fără permis și în stare de ebrietate, implicat într-un accident cu o mașină de poliție la Sîngerei. Autospeciala, vandalizată ulterior

Un tânăr de 18 ani din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat...

Tenisul feminin din Republica Moldova revine în Grupa a II-a a Billie Jean King Cup după 25 de ani

Echipa feminină de tenis a Republicii Moldova a obținut una dintre cele mai importante performanțe din ultimele decenii, reușind...
  sursa: cursbnm.md