4°C
Cer senin
Top știri

Vânătoare ilegală dejucată la Săngerei de inspectorii de mediu și poliție

Inspectorii de mediu din raionul Sîngerei, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Sîngerei, au desfășurat razii de control pentru verificarea respectării legislației de mediu pe teritoriul raionului.

În cadrul acțiunilor de control, a fost depistat un caz de braconaj. Incidentul a avut loc în adiacentul satului Rădoaia, unde a fost reținut un cetățean suspectat de tentativă de comitere a faptei de braconaj.

Potrivit autorităților, asupra acestuia a fost depistată o armă de foc lungă cu țeavă ghintuită, de model CZ-557, precum și alte corpuri delicte. Bunurile depistate au fost ridicate și transmise Inspectoratului de Poliție Sîngerei pentru continuarea cercetărilor, conform competențelor legale.

Totodată, conform datelor furnizate de Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de stat al armelor”, persoana reținută nu este posesor legal de arme și nu figurează ca membru al Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova.

Cazul este documentat în continuare de organele de drept, urmând a fi stabilite toate circumstanțele și aplicate măsurile prevăzute de lege.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
4 °C
Cer senin Simte ca 3°C
Umiditate 87%
Vânt 7 km/h NV
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
3°C
0%
Joi
12°C
34%
Vin
9°C
20%
Sâm
11°C
20%
Dum
12°C
25%