/VIDEO/ Mese bogate, frigidere pline și mâncare aruncată: cum risipesc moldovenii de sărbători

Citește și:

În prag de sărbători, mesele moldovenilor devin tot mai încărcate, iar odată cu ele crește și risipa de alimente. Specialiștii avertizează că, în această perioadă, consumul alimentar este cu peste 30% mai mare decât media anuală, iar o mare parte din mâncare ajunge, în final, la gunoi. Locuitorii municipiului Edineț recunosc că risipa alimentară este o problemă cunoscută, dar o leagă de trecut și de tradițiile moștenite.

„Clar că o fac, noi suntem învățați, am trăit greu și acum cumpărăm mult, sunt amintirile din perioada sovietică. Eu cred că, ar trebui sensibilizată societatea, să se vorbească mai mult, în fiecare zi de lucrul ăsta și să doneze mâncarea la oamenii care necesită mai mult.”

„Se agită degeaba, de ce ai nevoie pentru Anul Nou? Șampanie, niște fructe, mai mult nu. Nu cumpărăm în exces, procurăm ceea ce avem nevoie și cât ne permitem.”

- Advertisement -

„Mai puțin gătim, ce nu se mănâncă ducem la părinți și așa trece. Încă din Uniunea Sovietică, toți umblau cu ligheane întregi de Olivie, răcitură, așa a rămas încă din URSS, așa fac.”

Chiar dacă sunt conștienți de risipă, mulți spun că importanța sărbătorilor îi face să exagereze

„Cumpărăm și după nu consumăm și pentru a doua zi nu-l mai dorești și totul se aruncă. Avem o mentalitate a noastră, că la noi trebuie să fie mai bine ca la alți, chiar dacă nu are resurse financiare, el va intra în datorii, este mentalitatea noastră și nu avem ce face.”

„Nu prea o fac, dar ca la moldoveni, asta este tot, cu un cuvânt, moldoveni. La noi din tată, în fiu, așa ne-am obișnuit, așa mergem, cum se apropie sărbătorile de iarnă, sigur va fi risipă, noi așteptăm oaspeți de peste hotare, dar ei nu reușesc întotdeauna să vină, de-aia se face risipa aceasta.”

Potrivit economistului IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, sărbătorile reprezintă un stres major pentru bugetele familiilor

VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie: „Sărbătorile sunt într-adevăr un stres enorm pentru o familie și în special, pentru bugetul familiilor, deoarece, noi având atâtea sărbători una după alta, în principiu, veniturile noastre pe două luni de zile, reușim cu succes să le cheltuim, deseori iresponsabil în această perioadă scurtă, mai mult ca atât, există un fenomen numit: „Frica de Masă Goală”, nu știu de unde vine, o fi o tradiție mai veche, sau că am fost mulți ani cam sărăci, nu știu cauza, dar tradiția de „Masă Goală”, duce la ceea că, gospodinele și gospodarii pentru că doar ei ajută, produc sau prepară cu 150% mai mult, decât consumă, mai multe produse se consumă în exces.”

Valoarea totală a produselor alimentare risipite și pierdute a fost estimată la 18,2 miliarde de lei în 2024, urmând să ajungă la 19,8 miliarde de lei în 2025 și la 21,3 miliarde de lei în 2026.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md