30°C
Câțiva nori
Top știri

Trump a decis să intervină militar în Iran. Un atac ar putea avea loc în următoarele 24 de ore

Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în Orientul Mijlociu, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, au declarat trei diplomați pentru Reuters. Măsura vine după amenințarea Teheranului că va lovi baze americane din țările vecine. Între timp, un oficial israelian a anunțat că Donald Trump a decis să intervină militar în Iran. Iar potrivit unui oficial european, atacul ar putea avea loc în următoarele 24 de ore, scrie digi24.ro.

Trump a afirmat miercuri că „uciderile s-au terminat” în Iran şi că autorităţile „nu au planificat” să execute manifestanţi, declarații care par să îndepărteze perspectiva unei intervenţii militare americane, transmit EFE şi AFP, potrivit Agerpres.

„Ni se spune că uciderile din Iran se termină. S-au încheiat”, a declarat preşedintele american la Casa Albă, adăugând că „nu sunt planificate execuţii” şi asigurând că a primit informaţiile „dintr-o sursă bună”.

Erfan Soltani, considerat a fi prima persoană condamnată la moarte în cadrul protestelor din Iran, nu a fost executat astăzi, a declarat un membru al familiei sale pentru Sky News.

Acesta a adăugat însă că Soltani ar putea fi executat în orice moment.

Erfan Soltani, protestatarul iranian pe care regimul de la Teheran vrea să-l execute miercuri, 14 ianuarie

Tânărul de 26 de ani ar fi fost arestat joi. Organizația norvegiană pentru drepturile omului Hengaw a raportat că acesta se află în închisoarea Qezel Hesar „și probabilitatea ca el să fie executat în câteva ore este foarte mare”. Departamentul de Stat al SUA a declarat că moartea lui Soltani va fi prima execuție a unui protestatar din cadrul demonstrațiilor, dar „nu și ultima”.

Ulterior, Donald Trump a promis că va lua „măsuri foarte dure” dacă regimul de la Teheran va continua execuțiile protestatarilor.

Italia și Polonia își îndeamnă cetățenii să părăsească Iranul „imediat”, notează Sky News. Ministerul italian de Externe a făcut din nou un apel către cetățeni să plece din Iran, invocând situația actuală de securitate. În Iran se află aproximativ 600 de italieni, majoritatea în zona Teheranului. Și Ministerul polonez de Externe a transmis oamenilor, într-o postare pe X, să plece imediat din Iran și să evite călătoriile în această țară. 

Un oficial european a declarat pentru Reuters că o intervenție americană în Iran ar putea avea loc în următoarele 24 de ore.  Un alt oficial european a declarat, de asemenea, că o intervenție militară a SUA „pare probabilă” în acest moment. Și un oficial israelian a declarat agenției de știri că Trump a luat decizia de a interveni, dar că amploarea și momentul intervenției nu au fost încă clarificate.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
30 °C
Câțiva nori Simte ca 29°C
Umiditate 27%
Vânt 15 km/h S
Presiune 1011 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
30°C
0%
Mar
29°C
0%
Mie
27°C
0%
Joi
32°C
0%
Vin
35°C
0%