10°C
Câțiva nori
Top știri

Cursă avia directă Chișinău-Vilnius, de la 1 aprilie

Cursa aeriană directă între Chișinău și Vilnius va fi lansată începând cu 1 aprilie, a anunțat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, în cadrul unui briefing susținut împreună cu omologul său lituanian, Kęstutis Budrys, transmite IPN.

„Este un pas important pentru facilitarea contactelor economice, sociale și turistice”, a spus Mihai Popșoi. Ministrul a amintit despre sprijinul acordat de Lituania în procesul de aderare la UE, printr-o asistență financiară de 200 000 de euro în cadrul formatului Nordic-Baltic, menită să consolideze reziliența instituțională a MAE.

Experții lituanieni colaborează în continuare cu autoritățile moldovenești în domenii precum agricultura, mediul, justiția și afacerile interne. Oficialul lituanian a mai remarcat reziliența Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride și a ingerințelor externe, subliniind că securitatea regională e strâns legată de evoluția situației din Ucraina. „Vrem să construim o Europă puternică, iar o Europă puternică înseamnă Moldova ca membru al Uniunii Europene”, a declarat Kęstutis Budrys.

Ambii miniștri au reiterat angajamentul comun pentru un viitor european, în contextul în care Lituania va prelua președinția UE la 1 ianuarie 2027.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Câțiva nori Simte ca 9°C
Umiditate 86%
Vânt 8 km/h V
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
15°C
11%
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
20°C
0%