25°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Mai multe persoane au fost reținute pentru 72 de ore după incidentul de la biserica din Dereneu, raionul Călărași

Mai multe persoane au fost reținute pentru 72 de ore de către oamenii legii, noaptea trecută, în urma incidentului produs la biserica din localitatea Dereneu, raionul Călărași.

Potrivit Poliției Naționale, printre cei reținuți se numără primarul localității și avocatul preotului, reprezentant al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Aceștia au fost reținuți de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) și ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Conform informațiilor oferite de poliție, în timpul acțiunilor coordonate, carabinierii ar fi fost ultragiați, iar stațiile de comunicare ale oamenilor legii ar fi fost sustrase. De asemenea, potrivit autorităților, în cordonul poliției ar fi fost infiltrate femei pentru a forța accesul în lăcașul de cult.

Poliția califică aceste acțiuni drept provocări, cu implicarea persoanelor vulnerabile, inclusiv femei și copii, și susține că faptele au fost documentate de instituțiile de drept.

Anterior, Poliția Națională anunța că un grup de preoți, reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțiți de aproximativ 150 de persoane, ar fi rupt cordonul poliției și ar fi pătruns forțat în biserica din Dereneu, contrar legii. Oamenii legii precizau că în interiorul lăcașului se aflau copii, care ar fi fost presați emoțional în timpul incidentului.

Cazul este documentat, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 24°C
Umiditate 49%
Vânt 10 km/h S
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
25°C
0%
Mie
18°C
62%
Joi
20°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
27°C
0%