11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

11 februarie – Ziua Numărului European de Urgență 112

Astăzi, 11 februarie, este marcată Ziua Numărului European de Urgență 112, o inițiativă instituită la nivel european pentru a evidenția importanța și funcționalitatea numărului unic de urgență în toate statele europene.

Data de 11 februarie (11.2) a fost aleasă simbolic, reflectând numărul 112. Începând cu anul 2009, această zi este celebrată anual în statele Uniunii Europene și în alte țări europene prin campanii de informare, activități educaționale și evenimente dedicate promovării utilizării corecte și responsabile a numărului de urgență.

Numărul 112 este disponibil gratuit, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, de pe orice telefon fix sau mobil, oferind acces rapid la serviciile de ambulanță, pompieri și poliție. Acesta reprezintă un element esențial al sistemului național de gestionare a situațiilor de urgență și o componentă importantă a alinierii la standardele europene în domeniul siguranței publice.

În Republica Moldova, cu prilejul acestei zile, Serviciul 112 organizează mai multe activități, printre care:

– ceremonia de decernare a diplomelor și distincțiilor pentru angajați și parteneri;

– ședința de totalizare a activității instituției, unde vor fi prezentate rezultatele obținute și prioritățile pentru perioada următoare.

În cadrul ședinței vor fi evidențiate și progresele înregistrate în anul 2026, inclusiv avansarea procesului de modernizare a Sistemului Informațional Automatizat 112, prin crearea unei noi infrastructuri și dezvoltarea unor soluții inovatoare menite să îmbunătățească eficiența operațională.

În perioada 11–18 februarie, dedicată Numărului European de Urgență 112, vor fi organizate: campanii media la televiziune, radio și în mediul online;

Ziua Porților Deschise, cu vizite pentru copii și tineri, pentru a-i familiariza cu activitatea Serviciului 112.

Prin aceste acțiuni, instituția își reafirmă angajamentul de a asigura un răspuns prompt și profesionist la fiecare apel de urgență și de a contribui la consolidarea unui sistem modern, orientat spre siguranța cetățeanului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 95%
Vânt 1 km/h SE
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
11°C
6%
Dum
13°C
0%
Lun
15°C
0%
Mar
11°C
0%
Mie
10°C
100%