14°C
Cer acoperit de nori
Top știri

O mamă din Bălți condamnată după ce și-ar fi agresat copilul de un an

Procuratura Bălți anunță condamnarea unei femei de 20 de ani la 3 ani de închisoare pentru violență în familie

Procuratura Bălți informează despre condamnarea unei femei în vârstă de 20 de ani la trei ani de închisoare pentru violență în familie. Potrivit probatoriului administrat, inculpata, mama unui copil minor de aproximativ un an, ar fi manifestat un comportament violent față de acesta.

Conform procurorilor, femeia i-ar fi aplicat copilului lovituri repetate cu pumnii și palmele peste diverse părți ale corpului, iar ulterior i-ar fi provocat arsuri cu flacăra unei brichete și mucuri de țigară.

Potrivit expertizei medico-legale, minorului i-au fost cauzate multiple leziuni corporale, inclusiv echimoze, excoriații, hemoragii oculare și arsuri termice. Specialiștii au stabilit că leziunile au fost produse prin obiecte contondente și agent termic, fapt ce a generat suferințe fizice și psihice considerabile.

Procuratura precizează că hotărârea instanței nu este definitivă, iar persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 13°C
Umiditate 88%
Vânt 2 km/h V
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
13°C
96%
Dum
14°C
21%
Lun
14°C
0%
Mar
12°C
0%
Mie
11°C
0%