13°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Zeci de intervenții ale salvatorilor, după ninsori și polei. Ambulanțe și camioane, deblocate de IGSU

Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în ultimele 24 de ore în mai multe situații provocate de condițiile meteorologice nefavorabile, marcate de ninsoare, polei și ghețuș.

La 16 februarie, ora 01:12, în satul Jora de Jos, raionul Orhei, pompierii au fost solicitați pentru a ajuta o ambulanță SAMU care nu putea ajunge la un pacient din cauza drumului acoperit cu polei și zăpadă. Echipajul Unității de salvatori și pompieri Orhei a tractat autosanitara până la domiciliul pacientului.

O intervenție similară a avut loc în apropierea satului Susleni, unde salvatorii au deblocat și tractat o altă ambulanță, asigurând transportarea pacientului în siguranță la spital.

În raionul Nisporeni, în preajma satului Bolțun, două autocamioane au derapat de pe traseu din cauza poleiului. Angajații IGSU au intervenit pentru deblocarea și tractarea acestora până la un sector de drum practicabil.

Totodată, în municipiul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, salvatorii au intervenit după ce un arbore a căzut peste firele de electricitate. În comun cu echipa Premier Energy, aceștia au defrișat și înlăturat copacul pentru a preveni alte riscuri.

În total, în ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 42 de situații de risc generate de condițiile meteo.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 13°C
Umiditate 94%
Vânt 9 km/h S
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
14°C
1%
Sâm
13°C
28%
Dum
15°C
0%
Lun
14°C
0%
Mar
13°C
0%