Procuratura Republicii Moldova informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat în vârstă de 77 de ani, învinuit de săvârșirea infracțiunii de viol.
Prin hotărârea instanței de judecată, inculpatul a fost condamnat la 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Potrivit probatoriului administrat, fapta a avut loc în luna mai 2024, într-un sat din centrul țării. Conform materialelor cauzei, inculpatul ar fi atras la domiciliul său o minoră în vârstă de 7 ani, fiica unor vecini, profitând de vulnerabilitatea acesteia.
Ulterior, minora a informat părinții despre cele întâmplate. De asemenea, comportamentul inculpatului a fost observat și de o martoră, care a sesizat circumstanțe suspecte.
În cadrul ședinței de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția.
Sentința poate fi atacată conform prevederilor legale. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

