Dimineața de 24 februarie 2022 are o altă greutate pentru Anghelina și Victoria. E ziua în care viața lor s-a împărțit în „înainte” și „după”. Una care a început în zgomot de explozii. Au ajuns în Republica Moldova, cu două rucsacuri și o teamă care nu încăpea în niciun bagaj. La frontiera moldovenească, totul mișuna a mișcare.
„Soțul a rămas în Ucraina, este foarte greu, doar Dumnezeu ne ajută. Pentru copii îmi fac griji, de noi ca de noi, dar pentru copii îmi fac griji. Nu le permite să treacă, bărbaților nu le permit.”
Acum patru ani s-au refugiat în Republica Moldova, chiar dacă se simt în siguranță spun că tot cu gândul la cei de acasă au rămas.
„Nimeni nu s-a gândit că așa va fi, va dura atât de mult, toți sperau că va fi un pic, doar ne vor speria, și se va finaliza.”
VO Una dintre cele mai mari dificultăți a fost și este găsirea unui loc de muncă stabil.
ANGHELINA LAZAREVA, refugiată: „După un an de război, am înțeles că curând nu va reveni la normal și revenirea va fi de durată. Am încercat să mă angajez aici la Edineț. Nu știu dacă a fost un privelegiu după gen pentru candidat, dar au ales un bărbat…”
Deja patru ani, copilul Victoriei învață online, în sistemul ucrainean. În Moldova, acomodarea la școală ar fi însemnat un alt început, altă limbă, alt curriculum, alte reguli. Pentru unii copii, schimbarea a fost posibilă. Pentru alții, prea dureroasă.
VICTORIA CARINEAC, refugiată: „Noi am lăsat copilul și o să explic de ce. Eu înțelegeam că nu voi reuși și limba rusă și limba română, era nevoie să angajez un tutore, copilului și așa era foarte greu să-și schimbe procesul de acomodare și dacă era să-l las la auto-învățare ce mi se oferea aici la școală fără tutore, era să fie mai greu și înțelegeam că financiar nu voi reuși.”
Viața refugiaților din Moldova este un amestec de stabilitate fragilă și așteptare continuă.
VICTORIA CARINEAC, refugiată: „Eu muncesc la câmp cu femeile de aici, trebuie să strângem o facem, trebuie să împachetăm, o facem pentru mine nu este un muncă stabilă, trebuie să facem ordine, facem deoarece am un copil care nu întreabă dorești sau nu.”
Refugiații vorbesc și despre dificultățile practice ale vieții cotidiene: accesul la servicii medicale, transportul, lipsa unor servicii adaptate nevoilor lor.
ANGHELINA LAZAREVA, refugiată: „La mine nu se primește să ajung la specialiști de profil, ba nu sunt în programă, chiar dacă achit polița medicală în fiecare an. Când vii într-un oraș mai mic ca infrastructură și nu ești acomodat ai dori ceva distracții, dar ele nu există.”
VICTORIA CARINEAC, refugiată: „În esență noi am primit cu copilul ajutor doar primul an, acum suntem pe autofinanțare, poziția mea este că oricum trebuie să muncești, ai mâini – picioare, lucrează nu contează ce, dar trebuie făcut orice și oricare lucru este achitat, întrebarea este cât de suficientă este achitat, deja singur decizi dacă o vei face sau nu, nu știu cum va fi pe viitor, sincer noi acum primim ajutor de la tatăl nostru din Ucraina, noi încă ne menținem, anii trecuți iarna aveam de muncă, acum îmi este foarte greu.”
În Republica Moldova se află în prezent 140 de mii de refugiați ucraineni, aproximativ 88 de mii dețin acte privind protecția temporară.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
