/VIDEO/ Lifturile din Bălți: 30 de ani de uzură și un program de modernizare

Citește și:

În municipiul Bălți funcționează aproximativ 270 de ascensoare, majoritatea instalate în urmă cu mai bine de trei decenii. Potrivit datelor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, 90 dintre acestea necesită expertiză tehnică lunară, din cauza gradului avansat de uzură. Pentru mulți locatari ai blocurilor cu mai multe etaje, liftul este o necesitate zilnică. Totuși, starea tehnică a unor ascensoare ridică semne de întrebare privind siguranța și confortul.

„Copilul nu îl las niciodată singur în lift. Mergem permanent împreună, mie îmi pare că aceste butoane pentru situații excepționale nici nu lucrează. El merge pe jos până la etajul nouă sus și jos, dacă nu cobor eu după el. Se zdruncină câteodată, în doi nu e strașnic când ești unu este.”

„Normal, normal, pe vremurile noastre normal. Nu a fost nici o întâmplare, totul absolut sus jos, eu de fapt sunt la al treilea etaj, când pe jos, când cu ascensorul, dar e normal.”

- Advertisement -

„Foarte incomode, în primul rând sunt foarte înguste și am vrea să fie ceva reînnoire. Nu e comod să intri, trebuie mereu să ții ușile, dar așa băieții sunt tare deschiși curăță puțul liftului și repară destul de repede.”

„Coboară la primul etaj, după trebuie să urci la al treilea și de acolo pe jos. Acolo chiar este instrucție cum să utilizezi liftul. Mergi la primul pe urmă la al treilea și de acolo pe jos.”

„Foarte rău, el des se strică, ușile înclină, se opresc, rău. Eu aici câteva luni deja lucrez, cred că deja de vreo cinci ori s-a stricat.”

În acest context, autoritățile centrale au anunțat lansarea Programului național pilot pentru modernizarea ascensoarelor din clădirile rezidențiale. Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, multe dintre lifturile existente funcționează cu tehnologii vechi.

VLADIMIR BOLEA, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Ascensoarele învechite funcționează în multe cazuri cu motoare și instalații de tip sovietic sunt de calitate foarte proastă și produc, conform normelor Uniunii Europene, nivelul de zgomot și de consum electric depășește cu mult lucrurile care astăzi sunt permise la nivel de confort locatarilor din blocurile de locuit.”

Pentru programul pilot sunt alocate 40 de milioane de lei, iar fiecare proiect poate beneficia de finanțare de până la un milion de lei. La nivel național urmează să fie modernizate sau înlocuite aproximativ 40 de ascensoare, dintre care cinci în municipiul Bălți.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...
  sursa: cursbnm.md