25°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ Contrabandă cu droguri descoperită la Leușeni. 6,3 kg de substanță suspectă

Aproximativ 6,3 kg de substanță suspectă a fi drog au fost descoperite la vama Leușeni

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații (INI), împreună cu angajații Serviciului Vamal și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează un caz de contrabandă cu aproximativ 6,3 kilograme de substanță presupusă a fi drog.

Potrivit autorităților, cauza penală a fost pornită după ce funcționarii postului vamal Leușeni au verificat un bagaj neînsoțit dintr-un autocar de rută care venea din România spre Chișinău.

Autocarul s-a prezentat la control în seara zilei de 12 martie, iar în urma verificărilor detaliate oamenii legii au depistat o valiză care conținea 12 pachete cu o substanță cristalină cu miros specific.

Pentru a confirma suspiciunile, substanța a fost analizată cu un dispozitiv portabil de detectare a drogurilor. Rezultatele preliminare indică faptul că ar fi vorba despre drog de tip PVP („sare”). Substanța urmează să fie supusă expertizei de specialitate, la solicitarea PCCOCS, pentru confirmarea finală și anexarea probelor la dosarul penal de contrabandă.

În momentul controlului, autocarul avea 18 pasageri, iar pentru a permite debarcarea acestora, vehiculul a fost escortat de oamenii legii până la gară. Ulterior, șoferul autocarului, un bărbat de 56 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și română, a fost reținut pentru 72 de ore în calitate de bănuit.

Autoritățile anunță că acțiunile de urmărire penală continuă, iar informații suplimentare vor fi oferite pe măsura evoluției anchetei. Până la o decizie definitivă a instanței, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Cer fragmentat Simte ca 24°C
Umiditate 40%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
25°C
0%
Joi
27°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
31°C
0%