O fostă viceministră a Finanțelor a fost condamnată la 9 ani de închisoare, fiind găsită vinovată de corupere pasivă și corupere activă. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Instanța a decis, prin cumul parțial al pedepselor, aplicarea unei pedepse cu executare în penitenciar pentru femei, o amendă de 450.000 de lei, precum și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 12 ani. Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpata nu are voie să părăsească țara.
Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, faptele incriminate datează din anul 2017, când aceasta activa în funcția de viceministră și era responsabilă de finanțarea domeniilor sănătății și protecției sociale.
Anchetatorii susțin că fosta funcționară ar fi intervenit pentru alocarea a 15 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, destinate unei instituții medico-sanitare din capitală. Ulterior, aceasta ar fi încercat să influențeze desfășurarea unei licitații publice, în favoarea unei companii de construcții, pentru a facilita achitarea unor datorii personale ale rudelor sale.
Mai exact, inculpata ar fi solicitat administratorului firmei respective să participe la trucarea licitației, iar directorului instituției medicale i-ar fi promis sprijin pentru alocarea fondurilor, în schimbul desemnării aceleiași companii drept câștigătoare.
În schimb, aceasta ar fi pretins aproximativ 425.000 de lei, reprezentând circa 5% din valoarea contractului de 8,5 milioane de lei, pentru a facilita transferul banilor și acordarea unor fonduri suplimentare. Totodată, ar fi oferit o sumă similară directorului instituției, pentru a influența procedura de achiziție publică.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.