26°C
Cer senin
Top știri

Starea de urgență în Republica Moldova a fost ridicată: Premierul Alexandru Munteanu promite să scrie o carte

Starea de urgență în domeniul energetic din Republica Moldova a fost ridicată. Proiectul de hotărâre a fost votat la ședința de astăzi a Parlamentului. De la tribuna Legislativului, premierul Alexandru Munteanu a dat asigurări că Executivul va continua gestionarea riscurilor prin mecanismele stării de alertă și a promis că va scrie o carte despre situația generată de avaria la linia Isaccea–Vulcănești, scrie tv8.md.

„Mâine se împlinește o lună de la instituirea stării de urgență. Atunci am stat aici și am promis două lucruri că vom acționa ferm și vom fi transparenți și nu vom menține starea de urgență nicio zi în plus, fără necesitate și cred că ne-am ținut de acest angajament. Starea de urgență nu a fost un moft, a fost o decizie luată chibzuit, nu a fost luată în grabă, a fost o decizie luată cu responsabilitate”, a declarat Munteanu.

Premierul a precizat că, în urma măsurilor întreprinse, au fost evitate deconectările necontrolate, a fost menținută alimentarea consumatorilor vitali și a fost asigurat echilibrul sistemului în condiții de deficit. Totodată, au fost limitate costurile suplimentare pentru consumatori, inclusiv prin achiziția de energie de pe piețele comerciale la prețuri mai avantajoase decât energia de avarie.

„Am acoperit consumul prin achiziții comerciale. Au fost achiziționați peste 81 de mii MWh de energie, la un preț mediu de aproximativ 136 euro/MWh. În lipsa acestor achiziții comerciale, energia ar fi fost procurată în regim de avarie, la prețuri de cel puțin două ori mai mari decât prețul menționat”, a explicat premierul.

Potrivit șefului Executivului, o singură zi de penurie de motorină ar fi însemnat pierderi de peste 120 de milioane de lei.

„Pe piața carburanților, am prevenit penuria – deficitul de carburanți. Am ajustat mecanismul de formare a prețurilor de la 14 la 7 zile, pentru a permite continuitatea importurilor într-un context foarte volatil. Am introdus limitări punctuale la vânzarea în recipiente mobile — până la 20 de litri — pentru a preveni stocarea individuală excesivă în butoaie sau alte recipiente, de către persoane care nu procurau pentru consum curent. În paralel, am crescut stocurile la nivel de sistem și am asigurat aprovizionarea pieței”, a punctat Munteanu.

Conform premierului, măsurile luate de autorități au contribuit la prevenirea unui impact economic semnificativ.

„Am depășit faza acută a crizei, dar riscurile nu au dispărut complet, de aceea venim cu o decizie echilibrată – ieșim din starea de urgență, dar nu din responsabilitatea pe care o purtăm față de cetățeni. Guvernul va continua gestionarea riscurilor prin starea de alertă  care ne permit să intervenim rapid, să monitorizăm zilnic stocurile și să protejăm consumatorii vitali, atât timp cât volatilitatea regională persistă. Este important să rămânem vigilenți”, a punctat Munteanu.

Legat de criza în care s-a pomenit Republica Moldova după avaria de la linia Isaccea–Vulcănești, Munteanu a promis că va scrie o carte: „Promit, odată, am să scriu o carte despre aceasta. A fost un miracol că am trecut fără deconectări”.

Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, reparația efectuată de ucraineni la linia de electricitate va costa aproximativ jumătate de million de lei: „Evaluarea gradului de distrugere a pilonului și liniei electrice Isaccea-Vulcănești a fost efectuat din partea noastră. În zilele următoare, o să avem factura finală cu costurile. Estimările le-am prezentat sunt în jur de 500 de mii de lei”.

Totodată, activitatea benzinăriilor Lukoil în Republica Moldova ar putea fi prelungită până în data de 29 octombrie.

„În țară sunt peste 500 de benzinării, iar Lukoil operează aproximativ 120, adică aproape o cincime din rețeaua națională. Există localități și raioane în care funcționează exclusiv benzinării Lukoil, iar în aceste condiții consumatorii erau nevoiți să se deplaseze în alte regiuni pentru a se alimenta. Se crea riscul ca șoferii să rămână blocați pe drum, în căutarea altor stații de alimentare”, a explicat Junghietu.

Proiectul de hotărâre a fost votat de 69 de deputați. Starea de urgență în sectorul energetic va înceta la 25 aprilie 2026.

TV8.md amintește că, pe 24 martie, cu votul a 72 de deputați Parlamentul a votat instituirea stării de urgență pentru următoarele 60 de zile. După trei ore de dezbateri, pe lângă PAS, inițiativa Guvernului Munteanu a mai fost susținută de fracțiunile Partidul Nostru, Democrația Acasă și Blocul Alternativa. Împotrivă au votat comuniștii și socialiștii. 

S-a întâmplat după atacurile din 23 martie asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au dus la avarierea liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești, principalul canal prin care Republica Moldova importă energie din România. Linia a fost deconectată la ora 19:15, iar tentativele de repunere în funcțiune au eșuat, fiind depistat un scurtcircuit între conductoarele liniei electrice. 

Linia a fost reparată într-un timp record, iar la 28 martie a fost restabilită capacitatea de interconectare și reabilitată securitatea aprovizionării cu energie electrică.

Totuși, pe 8 aprilie, premierul Alexandru Munteanu a anunțat că starea de urgență în domeniul energetic nu va fi ridicată înainte de termenul de 60 de zile, asta deși Executivul planifica să se adreseze chiar a doua zi Parlamentului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 26°C
Umiditate 34%
Vânt 11 km/h SE
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
26°C
0%
Lun
35°C
0%
Mar
35°C
0%
Mie
37°C
0%
Joi
39°C
0%