Ministrul Sănătății, Emil Ceban, afirmă că autoritățile continuă discuțiile cu partenerii și finanțatorii internaționali privind construcția noului Spital Regional din Bălți. Potrivit oficialului, în ultimele șapte luni au avut loc negocieri și consultări privind formula finală a proiectului, potrivit realitatea.md.
Declarațiile au fost făcute miercuri, 13 mai, înaintea ședinței Guvernului. Emil Ceban a precizat că, în prezent, este pregătită o notă informativă pentru conducerea țării, astfel încât autoritățile să aibă un răspuns clar privind etapele următoare.
„Practic șapte luni am lucrat în acest sens. Acesta este un obiectiv important pentru noi, spitalele regionale, și de aceea avem mult de lucrat. În aceste zile pregătesc o notă informativă către conducerea țării, astfel încât să avem un răspuns clar. Așteptăm în zilele următoare să vină partenerii și finanțatorii pentru a discuta, ca să avem un răspuns ferm privind modul în care va fi construit noul spital”, a declarat ministrul Sănătății.
Potrivit lui Emil Ceban, viitorul Spital Regional Bălți urmează să fie o instituție medicală modernă, dotată cu servicii și infrastructură care lipsesc în prezent. Oficialul a menționat că proiectul are drept scop redistribuirea și descentralizarea serviciilor medicale.
„O să fie un spital nou, un spital care o să aibă toate pozițiile cele mai importante, cele mai moderne, cele care nu le are astăzi, pentru redistribuirea, descentralizarea medicinii”, a mai spus ministrul.
În această iarnă, Emil Ceban declara că lucrările de construcție urmau să înceapă în luna februarie. Totodată, oficialul a anunțat că termenul de finalizare ar putea fi extins până în 2031, deși estimările anterioare indicau anii 2028–2029.
Amintim că, inițial, fosta prim-ministră Natalia Gavrilița anunțase că Spitalul Regional Bălți urma să fie dat în exploatare în anul 2025.
Potrivit autorităților, viitorul spital ar urma să aibă o suprafață de aproximativ 38.000 de metri pătrați, 340 de paturi pentru spitalizare și alte 78 de paturi în regim ambulatoriu. Valoarea proiectului este estimată la 108 milioane de euro.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.