Autoritățile din orașul Fălești continuă eforturile pentru menținerea unui oraș curat și pentru dezvoltarea unui sistem eficient de colectare selectivă a deșeurilor. Primarul orașului Fălești, Alexandru Severin, spune că gestionarea deșeurilor menajere și reciclabile reprezintă o preocupare constantă de mai bine de 15 ani.
ALEXANDRU SEVERIN, primarul orașului Fălești: „Da, în orașul Fălești, deja pe parcursul peste 15-20 de ani, gestionarea deșeurilor menagere, cât și cele reciclabile, încercăm să facem față tuturor provocărilor și să avem un ambient curat și salubrizat. Prestăm servicii de colectarea deșeurilor și încercăm să divizăm sau să separăm deșeurile. La moment avem deșeuri menagere care le colectăm, totodată încercăm să selectăm plasticul și cartonul.”
Locuitorii susțin inițiativa, însă recunosc că nu toți respectă regulile de colectare separată.
„Este bună inițiativa, pentru că nu se împrăștie pe stradă, nu se împrăștie pe sub garduri, totul se pune la locul lor și se duce la gunoi unde trebuie să-l ducă. Eu, la mine așa și fac, dar alții eu nu știu, nu pot să răspund pentru toți, eu răspund pentru ai noștri, cum îi educi așa și fac, dar dacă îi pui să arunce, aruncă peste tot.”
„Nu chiar se respectă 100 de procente, eu de exemplu mă strădui separat, mai observ, nu toți sunt disciplinați, dar așa în principiu, vedeți că este separat, majoritatea separat.”
Potrivit primarului, în oraș sunt amenajate 60 de platforme pentru colectarea deșeurilor, fiecare fiind dotată cu tomberoane speciale pentru plastic.
ALEXANDRU SEVERIN, primarul orașului Fălești: „Avem în oraș 60 de platforme, unde la fiecare platformă este tomberon separat pentru colectarea plasticului. Lunar, când tomberoanele sunt deja pline, o mașină specializată merge și selectează plasticul, care este transferat la gunoiște orășenească, după care el este selectat și deja presat sub formă de tiucuri și deja așteptăm să identificăm agenții economici care vor fi gata să vină să procure acest plastic care poate fi reciclat și refolosit.”
Acțiunile de colectare și sortare a deșeurilor din raionul Fălești au fost dezvoltate în cadrul unui proiect transfrontalier, destinat modernizării managementului deșeurilor și protecției mediului.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.