„Visul meu este ca …. să merg”
Pentru Cristina Ungureanu, fiecare zi începe cu aceeași speranță: ca fiica ei, Nicoleta, să poată face încă un pas spre independență. De opt ani, viața familiei se împarte între școală, terapii, exerciții de recuperare și drumuri pe care mama le parcurge aproape mereu cu fiica în brațe. Nicoleta a fost diagnosticată în primele luni de viață cu tetrapareză spastică, o formă severă de paralizie cerebrală care afectează mișcările și tonusul muscular.
CRISTINA UNGUREANU, mama: „Am trecut niște aparate la care dumneaei (medicul) ne-a confirmat și ne-a spus că copilul este cu regresie, rămâne foarte mult în urmă, era deja opt luni și copilul nici nu stătea pe fund, nici nu ridica capul și astfel ne-a spus doamna neurolog că este o paralizie cerebrală de tetrapareza spastică tonus muscular, ce am făcut? Am făcut după indicații, masaj, tratamente, medicamentos, aparate, kinetoterapie în fiecare zi, bazin și am început treptat să căutăm, să apelăm, să găsim persoane care ne pot ajuta.”
Din acel moment, recuperarea Nicoletei a devenit prioritatea familiei. Zilnic, fetița face exerciții, kinetoterapie și proceduri care o ajută să-și mențină mobilitatea și să dobândească noi deprinderi. Pentru Cristina, rolul de mamă s-a transformat și într-unul de sprijin permanent.
CRISTINA UNGUREANU, mama: „Eu am activat într-un alt domeniu, dar acum sunt angajată ca asistent personal, deoarece ea depinde totalmente de mine, eu trebuie să fiu mereu alături de ea, fiind conștientă, înțelege, vorbește, poate să-mi spună ce dorește, ce vrea, unde să ne ducem, conștient, ceea ce noi încă nu am obținut de la ea, să meargă și să fie independentă, să lucreze singură, să se hrănească, să se îmbrace, dezbrace, culce, să se spele, fața, dinții încă nu am obținut.”
Anul acesta, Nicoleta a început clasa întâi. Pentru familie a fost un pas important, dar și o nouă provocare.
CRISTINA UNGUREANU, mama: „Anul acesta am început școala, finisăm la școala, clasa I, ne gândeam eu ca mamă că ne va fi foarte greu să ne acomodăm, dar am avut noroc de profesori, de directoarea care ne-a oferit tot suportul, școala este dotată cât de cât cu rampă, deoarece noi mergem cu căruciorul, altfel nu avem cum.”
Dacă la școală accesul este posibil datorită rampei, acasă lucrurile sunt mult mai complicate. Familia locuiește la etajul patru, într-un bloc fără ascensor. Pentru ca Nicoleta să ajungă afară, la școală sau la terapii, mama trebuie să o coboare și să o urce în brațe.
CRISTINA UNGUREANU, mama: „Înainte ne era ușor, era mai micuță, kg nu erau așa multe și nu era greu, acum da, este greu de la etajul patru până la unu să o ducem în brațe, ea vrea să meargă afară. Este greu să ne coborâm, dar încercăm, da, avem în plan să încercăm să schimbăm locuințe la primul etaj să-i fie și ei și nouă comod, mai ușor mergem afară, la plimbare, la școală, dar oricum aici este foarte scump”
Pe lângă efortul fizic și emoțional, familia se confruntă și cu presiuni financiare. Reabilitarea trebuie făcută constant, iar odată cu vârsta Nicoletei, costurile cresc. Cristina spune că familia a fost nevoită să ia credite pentru a continua terapiile.
CRISTINA UNGUREANU, mama: „La ceea ce vrem noi să atingem, este cât de puțin, noi vedem că este, dar să-și stăpânească echilibrul cât de puțin în picioare și cât de cât coordonarea mâinilor pentru ea, elementar periuța de dinți să-și spele singură. Avem nevoie să facem reabilitare dar acestea costă, foarte mult, noi nu avem epilepsie și ne permite neurologul să facem de două ori pe zi aceeași procedură, dar o oră costă foarte mult pentru noi și cu cât ea crește, cerințele devin mari și cheltuielile încă mai mari.”
Familia Ungureanu are nevoie de sprijin pentru a continua recuperarea Nicoletei. Cei care vor să ajute pot contacta familia la numărul afișat pe ecran: 069 932 120.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
