Daruri pentru comunitatea „Nașterea Maicii Domnului” din Grinăuți

Citește și:

Comunitatea „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, raionul Râșcani, a primit în dar mai multe obiecte de cult din partea PCuv. Arhimandrit Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iașilor. Darurile au fost oferite în contextul vizitei acestuia la comunitatea care activează în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Sâmbătă, 13 iunie 2026, PS Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor din Grinăuți, unde slujește preotul paroh Constantin Turtureanu. Cu această ocazie, Arhimandritul Nicodim Gheorghiță a oferit comunității mai multe obiecte liturgice necesare desfășurării slujbelor religioase.

Donația a inclus șase icoane mari, o Sfântă Evanghelie, o Sfântă Cruce pentru binecuvântare, un set pentru Sfânta Împărtășanie format din potir, disc, steluță, copie și linguriță, precum și un semisfeșnic, o candelă, două sfeșnice și un sfeștoc din busuioc. Toate obiectele au fost sfințite de PS Antonie după încheierea Sfintei Liturghii.

- Advertisement -

În mesajul său, Episcopul de Bălți a mulțumit părintelui Nicodim pentru sprijinul oferit comunității din Grinăuți și a evidențiat implicarea acestuia în numeroase acțiuni filantropice desfășurate de-a lungul timpului în sprijinul credincioșilor din Basarabia.

La rândul său, Arhimandritul Nicodim Gheorghiță a declarat că a urmărit situația prin care a trecut comunitatea din Grinăuți și a considerat necesar să ofere un sprijin concret credincioșilor și preotului paroh. Acesta a precizat că ajutorul acordat Basarabiei este posibil datorită susținerii credincioșilor și binecuvântării Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Preotul Constantin Turtureanu a mulțumit Episcopului Antonie pentru vizită și binecuvântare, precum și părintelui stareț Nicodim pentru donația oferită comunității.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru pace și pentru încetarea războaielor, în mod special pentru așezarea păcii în Ucraina, ierarhul îndemnând credincioșii să continue rugăciunea pentru liniște și înțelegere între popoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...

Trei cetățeni din Bangladesh, depistați după traversarea ilegală a frontierei moldo-române

Trei cetățeni ai Bangladeshului au fost depistați de polițiștii de frontieră moldoveni și români după ce au traversat ilegal...
  sursa: cursbnm.md