Polițiștii din Briceni investighează un caz de braconaj, după ce au descoperit doi elani împușcați ilegal într-o gospodărie din oraș. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 25 iunie, în urma unor informații operative primite de oamenii legii.
Potrivit Poliției, la fața locului au fost identificate mai multe persoane care participau la tranșarea animalelor. În urma constatărilor, a fost pornit un proces penal pentru vânat ilegal.
În timpul cercetării locului faptei, polițiștii au ridicat mai multe probe, inclusiv tuburi de cartuș, care urmează să fie supuse expertizei.
La acțiunile de documentare au participat și specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), precum și reprezentanți ai autorităților de mediu, care efectuează verificări de specialitate.
Poliția continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea persoanelor implicate și documentarea completă a cazului. Totodată, instituția îndeamnă cetățenii să sesizeze autoritățile în cazul oricăror activități de braconaj.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

