820 de copii romi au beneficiat de servicii educaționale, sociale și psihologice în cadrul celei de-a doua faze a proiectului „Sprijin social, educațional și psihologic pentru integrarea cu succes a copiilor romi de vârstă preșcolară și școlară în sistemul de învățământ general”, implementat în perioada 2023–2025.
Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul evenimentului „De la acces la participare: consolidarea sprijinului educațional, social și psihologic pentru copiii romi”.
Pe lângă cei 820 de beneficiari direcți, peste 6.000 de copii au participat la activități dedicate incluziunii sociale și dialogului intercultural.
Proiectul a avut drept scop îmbunătățirea accesului la educație, creșterea frecvenței școlare și menținerea copiilor romi în sistemul de învățământ din 15 localități ale Republicii Moldova.
Datele prezentate arată că, în anul 2025, 571 de copii romi și-au îmbunătățit competențele lingvistice, 552 au înregistrat progrese la matematică, iar 565 la științe. Totodată, rata de promovare a copiilor monitorizați în cadrul proiectului a depășit 95%, ceea ce confirmă eficiența măsurilor implementate.
„În ultimii ani, Ministerul Educației și Cercetării a făcut pași importanți pentru creșterea participării copiilor romi la educație, însă provocările existente ne obligă să continuăm eforturile și să extindem intervențiile către cât mai multe comunități vulnerabile”, a declarat Alisia Parfentieva, consultant principal în cadrul Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice al Ministerului Educației și Cercetării.
Un alt rezultat important al proiectului este elaborarea unui pachet metodologic comun destinat instituțiilor de învățământ și specialiștilor din domeniu. De asemenea, a fost creată o bază de date unică de monitorizare, care va fi transferată Agenției Relații Interetnice pentru a eficientiza colectarea, analiza și raportarea datelor privind situația populației de etnie romă la nivel național.
Proiectul a fost implementat de Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, cu sprijinul financiar al Pestalozzi Children’s Foundation din Elveția și cu susținerea Ministerului Educației și Cercetării.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

