20°C
Cer senin
Top știri

/FOTO/ Poliția de Frontieră: Mai puține încălcări în perioada prohibiției la pescuit, în cadrul operațiunii „TRITON – 2026”

Poliția de Frontieră anunță rezultatele operațiunii „TRITON – 2026”, desfășurată în perioada 1 aprilie – 15 iunie 2026, pentru prevenirea și combaterea încălcărilor regulilor de pescuit și ale regimului zonei de frontieră în timpul prohibiției.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, acțiunile au fost desfășurate în comun cu reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului și au inclus activități de control, dar și campanii de informare privind protejarea resurselor piscicole.

Pe durata operațiunii au fost organizate 64 de razii, fiind întocmite 11 acte de inspectare și 67 de procese-verbale contravenționale pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit.

Conform Poliției de Frontieră, în perioada de prohibiție din acest an a fost înregistrată o scădere a numărului de încălcări comparativ cu anii precedenți. Instituția atribuie acest rezultat intensificării acțiunilor de informare și prevenirii braconajului piscicol, precum și aplicării măsurilor legale împotriva persoanelor care au încălcat legislația.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reamintește că respectarea perioadei de prohibiție și a regulilor de pescuit contribuie la conservarea biodiversității și la protejarea patrimoniului natural al Republicii Moldova.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer senin Simte ca 19°C
Umiditate 33%
Vânt 6 km/h NV
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
20°C
0%
Mie
21°C
0%