Incendiul izbucnit la rampa de depozitare a deșeurilor din orașul Glodeni a fost localizat datorită intervenției rapide a pompierilor, autorităților locale, agenților economici și inspectorilor de mediu. Flăcările au afectat aproximativ 0,5 hectare, fără a se extinde pe o suprafață mai mare.
La intervenție au participat echipele Secției Situații Excepționale Glodeni, reprezentanții administrației publice locale, patru agenți economici care au pus la dispoziție utilaje speciale, precum și inspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Glodeni. Potrivit autorităților, intervenția comună a permis limitarea incendiului și prevenirea extinderii acestuia.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, inspectorii de mediu au solicitat administrației rampei să consolideze măsurile de pază și protecție, în special în perioada caniculară, când riscul producerii incendiilor este semnificativ mai ridicat. Deși obiectivul este monitorizat video, autoritățile consideră necesară intensificarea supravegherii și a măsurilor de securizare.
Totodată, Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că incendierea deșeurilor și a resturilor vegetale poate provoca poluarea aerului, afecta sănătatea populației și produce pagube mediului înconjurător. Instituția îndeamnă autoritățile locale, administratorii rampelor de deșeuri și cetățenii să respecte normele de prevenire a incendiilor și să manifeste responsabilitate pentru protejarea mediului și a siguranței comunităților.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

