15°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/FOTO/ Un șofer din Bălți, depistat cu 0,89 mg/l alcool în aerul expirat

Un bărbat de 36 de ani din municipiul Bălți a fost depistat în stare de ebrietate la volanul unui automobil. Cazul a fost înregistrat pe strada Decebal din oraș.

Un echipaj mixt, format dintr-un carabinier al Direcției Regionale „Nord” și un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, a observat un automobil Ford Mondeo care se deplasa haotic și punea în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Oamenii legii au oprit autoturismul pentru verificări. Șoferul a fost testat alcoolscopic cu aparatul Dräger, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,89 mg/l alcool în aerul expirat.

Bărbatul a fost înlăturat de la conducerea mijlocului de transport, iar automobilul a fost ridicat și transportat la parcarea specială.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor prevăzute de legislație.

Oamenii legii reamintesc că alcoolul și condusul sunt incompatibile și îi îndeamnă pe șoferi să nu urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 79%
Vânt 11 km/h SE
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
15°C
0%
Joi
16°C
0%
Vin
13°C
20%
Sâm
13°C
4%
Dum
15°C
38%