14°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Grup specializat în trafic de droguri, destructurat la Soroca. Trei persoane, reținute

Un grup criminal organizat, specializat în trafic de droguri în municipiul Soroca și în mai multe raioane din nordul Republicii Moldova, a fost destructurat de oamenii legii. Trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore.

Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Direcției Investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, oficiul „Nord”, cu sprijinul polițiștilor din Soroca și al angajaților BPDS „Fulger”.

Potrivit anchetei, membrii grupării ar fi fost implicați în procurarea, păstrarea, transportarea și comercializarea mai multor tipuri de droguri. Substanțele narcotice ar fi fost vândute direct consumatorilor.

De asemenea, suspecții ar fi recrutat alte persoane care urmau să distribuie drogurile în municipiul Soroca și în raioanele învecinate.

Investigațiile s-au desfășurat pe parcursul a șase luni. În această perioadă, oamenii legii au autorizat și realizat peste 30 de măsuri speciale de investigație.

La 15 iulie, polițiștii și procurorii au efectuat 23 de percheziții la domiciliile și în automobilele a opt persoane cu vârste cuprinse între 28 și 47 de ani, din municipiul Soroca și localitățile Racovăț și Cosăuți.

https://t.me/tvnord/19826

Perchezițiile au vizat inclusiv un magazin specializat în comercializarea produselor din carne. Unul dintre suspecți este bănuit că ar fi vândut droguri direct din incinta punctului comercial.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat dispozitive artizanale pentru consumul de droguri, substanțe vegetale suspectate a fi marijuana și hașiș, plante de cannabis, telefoane mobile, două cântare electronice de înaltă precizie și mai multe cartele SIM.

Toate bunurile ridicate urmează să fie supuse expertizelor de specialitate.

Trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Bălți.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea grupării.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 13°C
Umiditate 85%
Vânt 11 km/h SE
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
6%
Joi
16°C
0%
Vin
13°C
20%
Sâm
13°C
4%
Dum
15°C
38%