19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Foștii membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, condamnați la până la 13 ani de închisoare

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat joi, 30 iulie, sentința în dosarul privind foștii membri ai Comitetului de Creditare al BC „Banca de Economii” SA, aceștia fiind găsiți vinovați de încălcarea regulilor de creditare și a politicilor de acordare a împrumuturilor.

Potrivit hotărârii instanței, fostul președinte al BC „Banca de Economii” SA a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Alți doi foști membri ai Comitetului de Creditare au primit câte 8 ani de închisoare, tot cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Un alt inculpat a fost condamnat la 7 ani de închisoare, dintre care 3 ani și 6 luni vor fi executați, iar restul pedepsei a fost suspendat pe un termen de probațiune de 3 ani.

Cel de-al cincilea inculpat a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru patru dintre inculpați, aceasta fiind pusă în executare imediat, chiar din sala de ședință. În privința celui de-al cincilea inculpat a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi țara.

Totodată, toți cei cinci condamnați au fost privați de dreptul de a ocupa funcții în domeniul bancar pentru o perioadă de 5 ani.

Instanța a admis parțial și acțiunea civilă, dispunând încasarea, în mod solidar, de la inculpați, în beneficiul BC „Banca de Economii” SA, a unui prejudiciu material de peste 1,6 miliarde de lei, cauzat prin infracțiunile comise.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 66%
Vânt 18 km/h N
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
19°C
0%
Mar
23°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
24°C
0%
Vin
21°C
0%