Inspectorii de mediu din Fălești și polițiștii de frontieră au desfășurat razii comune pe râul Prut, în zona localităților Taxobeni și Pruteni. În urma verificărilor, au fost depistate mai multe încălcări ale regulilor de pescuit.
Acțiunile au fost organizate în comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Valea Rusului”, subdiviziune a Direcției regionale Vest a Poliției de Frontieră.
Potrivit autorităților, controalele au avut drept scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol, dar și verificarea respectării legislației privind protecția resurselor piscicole.





În timpul raziilor au fost verificați mai mulți pescari. Inspectorii au constatat încălcări ale regulilor de protecție a resurselor piscicole și ale regulilor de pescuit, iar pe numele persoanelor vizate au fost întocmite procese-verbale contravenționale, în baza articolului 114, alineatul (1), din Codul contravențional.
Conform legislației, încălcarea regulilor de pescuit se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice, amenda este cuprinsă între 6.000 și 9.000 de lei.
Autoritățile anunță că acțiunile de control pe râul Prut vor continua pentru prevenirea pescuitului ilegal și protejarea resurselor acvatice.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.