35°C
Câțiva nori
Top știri

Șef de direcție din cadrul AIPA, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

Un șef de Direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție, fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit CNA, funcționarul ar fi pretins și primit 130.000 de lei de la reprezentantul unui agent economic, susținând că ar avea influență asupra membrilor comisiei din cadrul AIPA și că îi poate determina să aprobe cererea de acordare a unei subvenții.

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat transmiterea unor sume de bani către terțe persoane. Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mijloace bănești în valoare totală de 2,5 milioane de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
35 °C
Câțiva nori Simte ca 34°C
Umiditate 31%
Vânt 2 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
33°C
0%
Joi
38°C
0%
Vin
35°C
0%
Sâm
25°C
0%
Dum
29°C
0%