18°C
Cer senin
Top știri

Braconaj piscicol și captare ilegală a apei, depistate pe râul Nistru. Amenzi de 7.800 de lei

Inspectorii de mediu din Criuleni au depistat cazuri de braconaj piscicol și captare ilegală a apei în urma unor controale desfășurate pe râul Nistru. Acțiunile au fost inițiate după apariția unor informații pe rețelele de socializare privind pescuitul ilegal cu plase.

În timpul verificărilor, inspectorii au identificat o persoană care practica braconajul piscicol folosind plase din monofilament, unelte de pescuit interzise de lege. Contravenientul a fost sancționat conform prevederilor Codului contravențional, iar plasele au fost ridicate și transmise spre păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Totodată, au fost efectuate controale la utilizatorii care captează apă din fluviul Nistru. În urma verificărilor, două persoane au fost depistate captând apă fără autorizația de mediu necesară.

Acestea au fost sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 7.800 de lei.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția că utilizarea uneltelor de pescuit interzise și captarea apei fără autorizație reprezintă încălcări grave ale legislației de mediu, cu impact asupra resurselor naturale și ecosistemelor acvatice.

Reprezentanții instituției anunță că acțiunile de monitorizare și control vor continua pe întreg teritoriul țării, iar fiecare sesizare privind încălcarea legislației de mediu va fi verificată.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Cer senin Simte ca 17°C
Umiditate 61%
Vânt 10 km/h S
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
18°C
0%
Lun
21°C
98%
Mar
17°C
2%
Mie
14°C
0%
Joi
17°C
0%