25°C
Cer senin
Top știri

Cinci ore în lupta cu focul: pompierii moldoveni, în misiune lângă Thessaloniki

O echipă de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Republicii Moldova a intervenit timp de aproximativ cinci ore în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki, Grecia. Salvatorii moldoveni participă la misiunea de sprijin acordată autorităților elene în gestionarea incendiilor de vegetație și pădure.

Echipa este formată din 12 pompieri și patru unități de tehnică specializată. La fața locului, aceștia au acționat împreună cu colegii eleni pentru lichidarea focarelor active rămase în urma unui incendiu de proporții.

Pompierii au efectuat lucrări de răcire a zonelor afectate, au identificat și lichidat focarele ascunse și au intervenit pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor pompierilor eleni.

Misiunea s-a încheiat în jurul orei 20:30, după aproximativ cinci ore de intervenție. Ulterior, echipa IGSU a revenit la Baza de Operații.

Salvatorii moldoveni continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și mențin legătura cu autoritățile elene, pentru a putea interveni rapid în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent al Modulului GFFF-V Moldova participă la misiunea de prepoziționare în Republica Elenă, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale în contextul riscului sporit de incendii de vegetație și pădure din sezonul estival.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Cer senin Simte ca 25°C
Umiditate 39%
Vânt 5 km/h E
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
26°C
0%
Mar
33°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
25°C
0%