12°C
Cer senin
Top știri

/FOTO/ Doi bărbați, depistați la vânătoare fără autorizație în raionul Fălești. Unul a fugit de la fața locului

Doi bărbați au fost depistați de inspectorii de mediu în timp ce ar fi practicat vânătoarea fără autorizație, pe terenuri agricole aflate la hotarul cu fondul forestier, în extravilanul satului Rediul de Sus, raionul Fălești.

Cazul a fost constatat în urma unei razii organizate de inspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Fălești, în scopul prevenirii și contracarării cazurilor de braconaj piscicol și cinegetic.

Potrivit informațiilor prezentate de instituție, asupra persoanelor depistate a fost găsită o armă de vânătoare, precum și cinci cartușe.

Una dintre persoanele implicate ar fi părăsit locul înainte de finalizarea verificărilor.

Inspectorii de mediu au sesizat poliția pentru ridicarea armei și a muniției, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea circumstanțelor cazului.

Cercetările urmează să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind vânătoarea și regimul armelor și munițiilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer senin Simte ca 11°C
Umiditate 72%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
17°C
0%