Pentru cei care își caută primul loc de muncă sau vor să înceapă o carieră într-un domeniu industrial, Compania DRÄXLMAIER deschide noi oportunități la Bălți. Compania recrutează montatori și montatoare pentru asamblarea cablajelor electrice destinate automobilelor de clasă premium
Experiența profesională nu este obligatorie. Candidații trebuie să posede studii medii, să cunoască ori limba română ori limba rusă și să fie disponibili pentru lucrul în schimburi. Atenția la detalii și capacitatea de a distinge corect culorile sunt importante, deoarece activitatea presupune realizarea unor operațiuni precise într-un proces modern de producție.
Noii angajați beneficiază de instruire, astfel încât să poată învăța treptat specificul activității. Compania oferă angajare oficială din prima zi, un loc de muncă stabil și un pachet social complet. Printre facilitățile anunțate se numără transportul gratuit, tichetele de masă în valoare de 70 de lei pe zi, primele și programele de motivare.
Dincolo de beneficiile imediate, angajarea la DRÄXLMAIER poate reprezenta începutul unui parcurs profesional într-o companie internațională.
„Cariera mea a început la DRÄXLMAIER! O echipă globală unită prin colaborare, profesionalism și angajament”, spune Ina, montatoare în industria construcțiilor de automobile.
Compania DRÄXLMAIER activează într-un mediu internațional, intercultural și interdisciplinar. Potrivit companiei, angajații au posibilitatea să colaboreze cu echipe diverse, să cunoască alte culturi și să se dezvolte în cadrul unei rețele globale.
Persoanele interesate de postul de montator sau montatoare pentru asamblarea cablajelor electrice pot obține mai multe informații la numerele de telefon 060 550 333, 0231 91 127 sau 14445.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.