Municipiul Soroca va avea o nouă stație de epurare a apelor uzate și infrastructură modernizată de canalizare. Contractul pentru proiectarea și construcția obiectivelor, în valoare de aproximativ 11,5 milioane de euro, a fost semnat la Chișinău.
Lucrările vor fi executate de consorțiul format din ALKE Insaat Sanayi ve Tikaret A.S. și TURMAKS Insaat Turizm Iletisim ve Bilgisayar Yayincilik Sanayi Ticaret Limited, selectat în urma unei licitații internaționale desfășurate conform regulilor de achiziții ale Grupului Banca Mondială.
Investiția prevede construirea unei noi stații de epurare a apelor uzate, a stațiilor de pompare „Centru” și „Sud”, precum și a unui colector de canalizare prin care apele uzate vor fi transportate către noua stație. De asemenea, va fi amenajată infrastructura aferentă, iar noile obiective vor fi conectate la sistemul de canalizare existent.
Lucrările fac parte din proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale prin Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Primăria municipiului Soroca.
Potrivit autorităților, noua infrastructură va permite furnizarea unor servicii de canalizare mai eficiente și mai sigure pentru locuitorii municipiului. Totodată, proiectul ar urma să reducă volumul apelor uzate neepurate deversate în mediul înconjurător.