32°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ „Sub Stejar, scriem românește”. Limba română, celebrată printr-o dictare în aer liber la USARB

Ziua Națională a Limbii Române a fost marcată la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți printr-o dictare organizată într-un loc simbolic al instituției. Studenți, profesori și membri ai comunității s-au adunat sub stejarul din scuarul universității pentru a scrie românește și a celebra limba, cultura și identitatea națională. Evenimentul intitulat „Sub Stejar, scriem românește” a fost organizat astăzi, 31 august, cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române.

„Mă bucur foarte mult ca s-a organizat un asemenea eveniment la noi la Bălți și sper că și mai departe să ținem minte despre trecutul nostru și să onorăm prezentul. Textul a fost unul frumos, nu pot spune că a fost unul dificil dar totuși s-a meritat să îl scriem.”

„Foarte mult mă bucur că și la noi în municipiu s-a realizat un așa eveniment, dictarea nu a fost foarte dificilă. A fost chiar una foarte semnificativă în contextul sărbătorii de astăzi și mă bucur că am avut timp și posibilitate să particip.”

„Mi s-a părut foarte impresionant pentru noi toți. Mi s-a părut foarte (n.r textul) interesant și potrivit pentru tematică care relata despre limba noastră și dictarea nu mi s-a părut foarte dificilă, dar interesantă în același timp.”

Pentru organizatori, locul ales are o semnificație aparte. Stejarul din curtea USARB este considerat un simbol al campusului, al continuității și al rădăcinilor.

NATALIA GAȘIȚOI, rector USARB: „Astăzi organizăm un eveniment extrem de important pentru comunitatea academică bălțeană, sub stejar, scriem românește. Este un eveniment cu o conotație importantă națională și cu o conotație importantă pentru comunitatea universitară, pentru că numele acest stejar, simbolul universității, a fost plantat de un student al școlii normale din respect pentru valorile noastre naționale românești.”

Participanții au avut de scris un text dedicat limbii române, fiind atenți la ortografie, semnele de punctuație și fiecare nuanță a dictării.

LIDIA PĂDUREAC, Prim-prorector pentru activitatea didactică la USARB: „Noi, cei care astăzi suntem aici, la universitate, avem posibilitatea să sorbim zi de zi din acest spirit al dreptății și al libertății, fapt care și o confirmă toți cei care fac parte din frumoasă familie USARB, o familie care își păstrează identitatea, o familie care continuă să promoveze valorile naționale. Știți, stejarul din curtea noastră practic ne oferă o lecție în tăcere. Deoarece este un exemplu. Dacă ai rădăcini puternice, poți crește.”

Ziua Limbii Române este marcată anual, la 31 august, în întreaga Republică Moldova prin manifestări culturale, ceremonii, recitaluri și activități educaționale. Sărbătoarea reprezintă un prilej de promovare a limbii române, a culturii și a valorilor naționale, dar și de transmitere a acestora către noile generații.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
32 °C
Cer senin Simte ca 31°C
Umiditate 29%
Vânt 19 km/h S
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
32°C
0%
Mar
23°C
30%
Mie
25°C
0%
Joi
26°C
53%
Vin
25°C
0%