Un adolescent de 15 ani a avut un rol esențial în salvarea unui bărbat de 62 de ani dintr-un incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bălți. Minorul a observat flăcările și i-a alertat imediat pe pompierii care se aflau în apropiere, la o altă intervenție.
Incendiul s-a produs în seara zilei de 2 septembrie, pe strada Victoriei 54, într-un bloc locativ cu cinci etaje. Adolescentul le-a comunicat pompierilor că focul a izbucnit într-un apartament de la primul etaj și că în interior se află o persoană.
În acel moment, echipajul de pompieri intervenea în apropiere pentru stingerea unui tomberon cu gunoi. Salvatorii s-au deplasat imediat la adresa indicată, iar informația a fost confirmată și de dispeceratul Centrului de Dirijare și Intervenție Operativă „Nord”.
Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că flăcările cuprinseseră un apartament cu două camere. În interior a fost găsit un bărbat conștient, căzut la podea.
Salvatorii l-au evacuat pe bărbatul de 62 de ani și i-au acordat primul ajutor. Acesta a suferit arsuri de gradul II și III la membrul inferior stâng, fiind ulterior preluat de medici și transportat la Spitalul Municipal Bălți pentru îngrijiri specializate.
Incendiul a fost localizat la ora 20:51 și lichidat complet la ora 21:26. În urma arderii au fost deteriorate parțial bunurile materiale dintr-o cameră.
Potrivit IGSU, reacția promptă a adolescentului a fost esențială pentru salvarea vieții bărbatului. Inspectoratul reamintește cetățenilor că, în cazul observării unui incendiu, trebuie apelat imediat Serviciul 112, iar operatorilor trebuie să le fie comunicată adresa exactă și dacă există persoane aflate în pericol.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.