20°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Obiect aerian neidentificat, detectat deasupra nordului Republicii Moldova. Spațiul aerian a fost restricționat

Un obiect aerian neidentificat a traversat neautorizat, în noaptea de 20 spre 21 septembrie, spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul a fost urmărit inclusiv deasupra raioanelor Dondușeni și Briceni, iar pentru securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost restricționat timp de 24 de minute.

Potrivit Serviciului operații aeriene, obiectul a fost detectat de sistemele de supraveghere la ora 00:17.

Conform datelor prezentate de autorități, aparatul de zbor se deplasa din direcția localității Tribusivca, regiunea Vinița din Ucraina, spre localitatea Hristovaia, din segmentul transnistrean al Republicii Moldova.

Ulterior, obiectul a fost observat deplasându-se spre nord, în direcția localității Iampol, din zona de frontieră, după care și-a continuat traiectoria spre orașul Dondușeni.

La ora 00:38, aparatul a fost detectat în timp ce se îndrepta spre raionul Briceni. Șase minute mai târziu, la ora 00:44, obiectul a dispărut din sistemele de supraveghere în apropierea satului Tabani, raionul Briceni.

Din motive de securitate, autoritățile au restricționat temporar spațiul aerian în zona de nord a Republicii Moldova. Restricțiile au fost menținute timp de 24 de minute.

Potrivit informațiilor oficiale, survolarea neautorizată a avut loc în contextul atacurilor masive lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra Ucrainei.

Echipe ale Armatei Naționale specializate în recunoaștere și geniu, alături de reprezentanți ai altor structuri de forță, s-au deplasat în regiunea satului Tabani pentru verificarea terenului.

Instituțiile naționale, împreună cu partenerii externi, continuă monitorizarea spațiului aerian pentru asigurarea securității cetățenilor.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 20°C
Umiditate 63%
Vânt 12 km/h NV
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
19°C
100%
Mar
17°C
0%
Mie
15°C
71%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%