11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/FOTO/ Grav accident în raionul Sângerei. Două persoane au murit, iar altele trei, printre care și un copil au ajuns la spital

/FOTO/ Grav accident în raionul Sângerei. Două persoane au murit, iar altele trei, printre care și un copil au ajuns la spital

Două persoane au murit, iar altele trei, printre care și un copil de aproximativ un an, au ajuns la spital, după ce automobilele în care se aflau au fost implicate într-un grav accident rutier în raionul Sângerei.

Accidentul s-a produs în seara de joi, 22 iulie, în jurul orei 22.10, în apropierea satului Coșcodeni din raionul Sângerei. Un bărbat în vârstă de 59 ani, conducând un automobil de marca Audi, având ca pasager o persoană de 51 ani, din motive necunoscute a ieșit pe banda de sens opus și a tamponat frontal un automobilul de marca Mercedes, în care se afla o familie din trei persoane,  

În urma impactului, șoferul și pasagerul din automobilul Audi au decedat pe loc, iar familia din Mercedes, unde se afla și copilul de aproximativ un an,  au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram. 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 87%
Vânt 15 km/h NV
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
12°C
1%
Sâm
13°C
57%
Dum
15°C
25%
Lun
13°C
0%
Mar
13°C
0%