23°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Peste 80 de operații de transplant, realizate în Moldova în nouă luni. Cât a costat finanțarea acestora

În primele nouă luni ale anului 2026, în Republica Moldova au fost realizate 86 de intervenții de transplant și proceduri conexe, finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Pentru acestea au fost alocate 12,5 milioane de lei.

Potrivit datelor prezentate în contextul Zilei europene a donării și transplantului de organe, marcată în perioada 7–11 octombrie, din totalul intervențiilor efectuate, șapte au fost transplanturi de ficat, zece de rinichi și zece de cornee.

Totodată, au fost realizate 54 de transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară, un transplant de scleră și patru proceduri de prelevare de la donatori vii.

Intervențiile sunt efectuate în două instituții medicale publice din Republica Moldova: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Pentru anul 2026, în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost prevăzut un buget de 16,6 milioane de lei pentru realizarea a 132 de transplanturi.

Cel mai costisitor este transplantul de ficat, prețul unei asemenea intervenții depășind un milion de lei.

De operațiile de transplant finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pot beneficia persoanele asigurate.

Ziua europeană a donării și transplantului de organe are drept scop sensibilizarea populației cu privire la importanța donării, care poate oferi o nouă șansă la viață pacienților ce au nevoie de un transplant.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 23°C
Umiditate 46%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1013 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
22°C
20%
Sâm
20°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
11°C
69%