Polițiștii au identificat, localizat și reținut al doilea conducător auto implicat în accidentul rutier mortal produs pe 9 octombrie 2026, în satul Hulboaca, raionul Orhei. Este vorba despre un bărbat de 64 de ani, originar din raionul Călărași, care, potrivit informațiilor preliminare, s-ar fi aflat la volanul unui automobil de marca Lada. În urma accidentului, un pieton de 60 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit Poliției, bărbatul a fost identificat în urma măsurilor de investigație și a informațiilor operative obținute de oamenii legii.
Anchetatorii au stabilit preliminar că automobilul Lada, care ar fi fost implicat în accident, a fost reparat parțial după producerea acestuia. Autoritățile nu au precizat ce componente ale vehiculului au fost reparate și nici circumstanțele în care au fost efectuate lucrările.
Amintim că accidentul s-a produs în dimineața zilei de 9 octombrie, în localitatea Hulboaca. Potrivit informațiilor comunicate anterior de Poliție, pietonul ar fi fost lovit inițial de un automobil Nissan, condus de un bărbat de 49 de ani, după care un al doilea vehicul ar fi trecut peste acesta.
Primul conducător auto fusese identificat și localizat, fiind audiat de polițiști. Ulterior, oamenii legii au solicitat sprijinul martorilor pentru identificarea celui de-al doilea șofer, care se deplasa, potrivit informațiilor inițiale, spre Ghetlova–Noroceni.
În prezent, polițiștii continuă acțiunile de documentare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului și adoptarea deciziilor legale. Reținerea unei persoane nu reprezintă o constatare a vinovăției, aceasta beneficiind de prezumția de nevinovăție.