15°C
Nori împrăștiați
Top știri

Un bărbat din Ciorescu ar fi pierdut 38.000 de euro într-o schemă de investiții în servicii funerare

Imagine simbol, generată cu AI.

Un bărbat de 53 de ani din Ciorescu ar fi fost prejudiciat cu 38.000 de euro, după ce persoane necunoscute l-ar fi convins să investească într-o afacere cu servicii funerare. Cazul a fost raportat acum, deși faptele ar fi avut loc în perioada 1 august 2023 – 30 ianuarie 2026, potrivit Poliției.

Bărbatul ar fi fost contactat telefonic de persoane care, sub pretextul unor investiții în această afacere, ar fi obținut banii în mai multe tranșe.

Suma provenea din economiile proprii ale victimei și a fost transmisă prin transferuri.

Alte 67 de tentative de escrocherie, prevenite

Poliția precizează că, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de escrocherie telefonică. Sesizarea privind prejudiciul de 38.000 de euro se referă la fapte comise anterior.

Totodată, potrivit oamenilor legii, vigilența cetățenilor a contribuit la prevenirea altor 67 de tentative de escrocherie, înainte de producerea unor prejudicii.

Poliția recomandă prudență în cazul ofertelor de investiții venite din partea persoanelor necunoscute, verificarea informațiilor și sesizarea imediată a autorităților atunci când există suspiciuni de fraudă.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Nori împrăștiați Simte ca 15°C
Umiditate 78%
Vânt 7 km/h S
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
20%
Mie
15°C
0%
Joi
16°C
20%
Vin
16°C
83%
Sâm
15°C
0%