Un bărbat de 54 de ani și fiul său de 17 ani au murit după ce tractorul în care se aflau s-a răsturnat pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă. Potrivit Poliției, ambele victime au decedat la fața locului.
Oamenii legii au fost sesizați despre accident ieri, în jurul orei 21:20.
Conform informațiilor preliminare, bărbatul de 54 de ani, aflat la volanul tractorului, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Tractorul ar fi derapat de pe carosabil și s-ar fi răsturnat. Fiul conducătorului se afla în cabină.