Premierul Vasile Tofan a cerut o finanțare climatică mai accesibilă pentru țările vulnerabile, în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP31), desfășurată la Antalya, Turcia. În discursul său, șeful Guvernului a vorbit despre riscurile pentru resursele de apă ale Republicii Moldova și despre investițiile în energie, inclusiv linia electrică Bălți–Suceava.
Premierul a declarat că poluarea Nistrului și seceta prelungită au arătat vulnerabilitatea țării în fața unor crize care depășesc frontierele naționale. Potrivit acestuia, un atac rusesc asupra unei centrale hidroelectrice din Ucraina a provocat scurgeri de produse petroliere în râu, iar seceta a redus semnificativ nivelul apei.
Vasile Tofan a susținut că aceste situații demonstrează necesitatea protejării resurselor de apă și a reducerii dependenței de resurse pe care Republica Moldova nu le poate controla.
În domeniul energetic, premierul a afirmat că ponderea surselor regenerabile în asigurarea țării cu energie electrică se apropie de 30%, față de aproximativ 3% în urmă cu șase ani. El a menționat și proiectul liniei electrice Bălți–Suceava, care urmează să fie construită de o companie turcă și să consolideze accesul la piața europeană a energiei.
Totodată, șeful Guvernului a amintit obiectivul de plantare și reabilitare a aproximativ 145.000 de hectare de pădure până în 2032, prin Programul național de împădurire.
Vasile Tofan a solicitat ca sprijinul financiar pentru combaterea și adaptarea la schimbările climatice să fie mai previzibil și să ajungă la comunitățile care au cea mai mare nevoie.
„Nicio țară nu poate face față singură crizei climatice”, a declarat premierul.
În marja conferinței, premierul a discutat cu oficiali din Kazahstan, Slovenia, Finlanda, Bosnia și Herțegovina și Armenia. Potrivit Guvernului, întrevederile au vizat parcursul european al Republicii Moldova, cooperarea economică și atragerea investițiilor în energie.