Un aparat de zbor a fost depistat într-o plantație de viță-de-vie de la marginea satului Antonești, raionul Ștefan Vodă. Poliția a fost sesizată de un cetățean, iar experții s-au deplasat la fața locului pentru examinarea obiectului.
Potrivit Poliției, specialiștii Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare urmează să stabilească natura și proveniența aparatului.
Deocamdată, autoritățile nu au precizat despre ce tip de aparat de zbor este vorba.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie de obiect, să nu atingă fragmente sau alte obiecte suspecte și să evite zona până la finalizarea verificărilor.